Fashion

Supermodelele anilor ’90

30 de ani mai târziu, figuri iconice precum Linda Evangelista, Cindy Crawford, Naomi Campbell, Claudia Schiffer și Christy Turlington încă își pun amprenta asupra a tot ceea ce ține de sfera beauty și fashion în rândul femeilor. De la trenduri noi pe social media, despre cum să te machiezi precum femeile supermodele, coafurile cu mega volum, paleta cromatică a garderoberelor noastre. Ele rămân o inspirație când vine vorba de atitudine și autenticitate. Această era glamorous este în strânsă legătură cu geniul regretatului Gianni Versace, o era caracterizată de încredere de sine, putere interioară și voce proprie.

Diversitate în ceea ce privește standardele beauty

De la sprâncene, fie ele subțiri sau mai pline, buze, trăsăturile erau diferite și asta se aplaudă. Într-o lume virtuală dictată de algoritmi, un mic reminder în a ne îmbrățișă propriile caracteristici ce ne evidențiază și definesc personalitatea, într-o oarecare măsură. Ele au demonstrat că frumusețea vine în mai multe forme și culori, deschizând uși pentru modele de diferite etnii și tipuri de corp, astfel, Naomi Campbell, de exemplu, devenind prima femeie de culoare care a apărut pe coperta revistei Vogue britanice în 1987.

Naomi Campbell, Revista Allure, 1991

Stilul și estetica anilor ’90

Caracterizat de o combinație de influențe, anii ’90 au avut o estetică distinctă prin rochiile de seară elegante, adesea cu detalii sofisticate precum dantela, cristale sau tăieturi îndrăznețe. Acestea subliniau feminitatea și o celebrau sub toate formele ei. Un alt trend care poartă tușa lor este minimalismul. A devenit popular prin piese simple și linii curate, culori neutre precum alb, negru sau gri, combinate cu accesorii discrete sau elegante.

Simboluri ale puterii feminine

Dacă este un cuvânt cheie ce inspiră cel mai mult din această poveste, acela este puterea feminină. Totul venea din interior, din atitudine, lucru esențial în construirea imaginii lor ca simboluri ale puterii feminine. Expresiile faciale, mimica și gesturile, limbajul corpului transmiteau emoție și crea conexiune cu spectatorii. Eleganța acestor femei a fost o combinație perfectă între stil și personalitate proprie. Sfidând tipare și redefinind influența culturală, au schimbat modul în care femeile se percepeau pe ele însele.

Anii ’90 au însemnat mai mult decât haine, lucru transpus și într-un documentar realizat de către Barbara Kopple. Dacă ar fi să venim cu o nouă definiție a termenului de “supermodel”, aceasta ne-ar putea duce lejer cu gândul la valori precum sprijin și solidaritate. Supermodelele sunt demne de urmat mai ales într-o industrie adesea competitivă și provocatoare. Aceste femei au punctat importanța prieteniei, împliniri personale și profesionale susținute și de relații sănătoase intre femei, un instrument puternic în ziua de azi, atribute și credințe pe care echipa Luxy Babes le împărtășește și dorește să le transmită oricărei femei.

Linda Evangelista : “Mi-ar plăcea ca oamenii să vadă asta nu doar ca pe o celebrare a poveştilor noastre personale, cât mai ales a puterii prieteniei, a visurilor şi a perseverenţei”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *